Connect with us

Sport

Antrenorul Florin Grapă a încetat din viață la 68 de ani

Published

on

Florin Grapă, unul dintre cei mai mari antrenori de volei, a decedat, marți dimineaţa, la vârsta de 68 de ani

Voleiul românesc a pierdut marți unul dintre oamenii care a construit multe în acest sport. Antrenorul Florin Grapă s-a stins din viață la 68 de ani, după „o luptă dură cu o boală nemiloasă”, se arată într-un comunicat al Federației Române de Volei.

Născut la 20 noiembrie 1954, Florin Grapă, profesor universitar doctor la Universitatea din Bacău, a fost unul dintre cei mai valoroşi antrenori din istoria voleiului românesc. De numele său se leagă toate performanţele formaţiei feminine Ştiinţa Bacău, pe care a preluat-o în 1988, când echipa era în liga secundă, şi „’pe care a condus-o şi a iubit-o până în ultimele clipe ale vieţii”. 

A promovat pe prima scenă cu această formaţie în 1989 şi de atunci a transformat-o într-o forţă şi într-un reper al voleiului feminin românesc.

A câştigat cu aceasta patru titluri de campion naţional şi cinci Cupe ale României, a condus-o în fazele superioare ale tuturor cupelor europene, dar a şi descoperit şi lansat foarte multe nume mari ale voleiului feminin autohton, foarte multe jucătoare descoperite şi formate de Florin Grapă ajungând să joace în echipa naţională a României.

Între 1986 şi 2000 a fost antrenorul selecţionatelor de cadete şi junioare ale României. Apoi, din 2001, a pregătit în mai multe rânduri lotul naţional de senioare, sub conducerea sa, naţionala calificându-se de mai multe ori la Campionatele Europene.

Domnul Florin Grapă va fi depus joi, 29 decembrie, la ora 10.00, la capela de la Cimitirul Central din Bacău, calea Mărășești, nr. 161.

Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 31 decembrie, la ora 10.00, la biserica din interiorul Cimitirului Central Bacău, iar înhumarea la Cimitirul Central Bacău”, se arată în comunicatul postat de Federația Română de Volei.

Volei

LIVE Volei (F), Divizia A1, Etapa a XX-a: CS Știința Bacău – Volei Alba Blaj 0-3

Published

on

Știința Bacău a pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-3 (5-25, 9-25, 9-25), meciul cu Volei Alba Blaj, în cadrul etapei cu numărul XX din Diviziei A1 la volei feminin. De la “studente”, cele mai multe puncte au fost realizate de Ilinca Știrbu, cu 3 reusite! Trist!

Știința: Ilinca Știrbu (3 puncte), Karina Görbe (2), Iulia Matanie (2), Sabina Hantău (1), Ștefania Munteanu (1), Natalia Preda (1), Darlene Ramdin (1), Nadia Staicu (1), Teodora Șabloschi (1), Francesca Hînganu-Marian, Alexandra Ion (libero), Ilinca Boboc, Raluca Cloșcă, Ioana Cuciurean.

Antrenori: Cătălin Știrbu, Răzvan Purice, Lucian Voinea.

Continue Reading

DIVERSE

Sport

TOP 5 VIZUALIZARI

Copyright eMedia Bacau 2010-2020. Toate drepturile rezervate. Mihai Ena.