Home » Bacau » Primarul Bacăului, Cosmin Necula, suspectat că a primit o diplomă de la SRI fără să fi participat la cursuri

Primarul Bacăului, Cosmin Necula, suspectat că a primit o diplomă de la SRI fără să fi participat la cursuri

Serviciu Român de Informații a anunțat într-un comunicat de presă că retrage diploma de absolvire a Colegiul Naţional de Informaţii, instituţie de învăţământ care face parte din Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” – aflată în subordinea sa.

Aceste măsuri au fost generate de ancheta internă pe care conducerea Academiei a declanşat-o după ce, în octombrie 2017, actualul ministru al Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, declara că are o diplomă de absolvire a Colegiului fără să fi trecut “nici măcar o dată” pe acolo. Și ceilalți învățăcei, unii dintre ei politicieni, vor fi verificați.

Vor fi “scoşi la tablă”, printre alţii, Sorin Câmpeanu, fost ministru al Educaţiei, Ioan Bălan, deputat PNL, Cezar Preda, deputat PNL, Cornel Cristian Resemeriță, deputat PSD, şi Cosmin Necula, (fost) deputat PSD.

In 2010, pe vremea când era şef al unui cabinet parlamentar si consilier local PSD în municipiul Bacău, Cosmin Necula a primit diploma „Securitate națională” de la Colegiul Național de Informații – Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a SRI.

Mini-biografie Cosmin Necula: Actualul primar al Bacaului a absolvit Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău, este licențiat în drept al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, a făcut master în „Drept privat internațional” la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, iar în 2009 a obținut diplomele „Politică externă și diplomație” – eliberată de Institul Diplomatic Român și „Securitate și bună guvernare” eliberată de Colegiul Național de Apărare, Universitatea de Apărare Carol I.’,

x

Check Also

Primarul Bacăului, exclus din PSD, a trecut la Pro România

Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a anunţat că se va înscrie în PRO România după ...