Connect with us

Bacau

Bacau: Alaiul datinilor si obiceiurilor de Iarna 2010 (Foto-Video)

Published

on

In ciuda dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat tot anul autorităţilor şi instituţiile publice locale, în cea de-a doua zi de Crăciun, în Centrul municipiului Bacau a avut loc ALAIUL DATINILOR si OBICEIURILOR DE IARNA, ajuns la cea de-a 45-a ediţie.

Mii de persoane s-au adunat în centrul Bacăului începand cu ora 11 pentru a urmări parada a sute de colindători din judeţ dar şi din alte colţuri ale ţării, care au defilat in parade ale portului popular, alaiuri de măsti, au venit cu colinde şi urături specifice.

Declarat neoficial “de criza” din cauza vremurilor pe care le traim, festivalul din acest an nu a fost cu nimic mai prejos fata de editiile anterioare, in el regasindu-se jocul măștilor, al caprei sau al urșilor din Dărmănești, județul Bacău(care au fost vedetele manifestarii din acest an).

La actuala ediţie, organizata ca si in anii trecuti de Ansamblul Folcloric “Busuiocul” si Consiliul Judetean, au participat formaţii de jocuri cu măşti din Balcani, Bereşti Tazlău, Buhoci, Dărmăneşti, Dofteana, Vultureni, Letea Veche, Lipova, Livezi, Secuieni, Zemeş Plopana şi din localităţile Corlata, judeţul Suceava, Cucuteni, judeţul Iaşi si Todireşti, judeţul Vaslui.

Bacau

Bacău, moment istoric: Preşedintele Klaus Iohannis a inaugurat primii kilometri de autostradă din Moldova

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la deschiderea tronsonului de autostradă A 7 – varianta ocolitoare Bacău. Alături de șeful statului a fost prezent și primul ministru, Ludovic Orban.

„Nu este niciun secret că Moldova, prin << grija >> guvernanților pesediști, a fost lăsată în urmă și așa nu se poate continua. Noi, prin aceste lucrări am venit să dovedim practic că nouă ne pasă de Moldova și nu la nivelul de povești și promisiuni deșarte, ci la nivelul de realizări (…) Aici se vede foarte clar ce înseamnă o guvernare pesedită inutilă, că pentru Moldova au fost inutili. (…) Lumea mă acuză că prea îi laud pe liberali și Guvernul liberal. Nu îi laud, pur și simplu arpt cum stau lucrurile și pentru oamenii de aici.”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri.  

Cei 16 km de autostradă – de la Nicoale Bălcescu ( E85 ieșire București ) – până la Bogdan Vodă ( E85 ieșire spre Iași ) s-au deschis traficului rutier. Cu toatea astea vor exista restricții pe podul de peste Bistrița. Acolo, circulația se va desfășura pe un singur fir, întrucât lucrările nu sunt gata.

Continue Reading

DIVERSE

Sport

Facebook

NASA

TOP 5 VIZUALIZARI