Home » Noutati » Aurelian Preda, bolnav de cancer: “Consider boala un dar de la Dumnezeu”

Aurelian Preda, bolnav de cancer: “Consider boala un dar de la Dumnezeu”

Cântăreţul de muzică populară Aurelian Preda trece printr-o adevărată dramă de şapte ani din momentul în care a aflat că este bolnav de cancer.

Şi chiar dacă a aflat acest lucru cu ceva timp în urmă, Aurelian a ţinut acest lucru ascuns pentru a nu provoca în familie. Membrii familiei lui, soţia şi cei trei copii, se află în Italia, acolo unde i-a lăsat pentru ca el să vină în România pentru tratament.

“În urmă cu şapte ani am aflat, dar am ţinut ascuns pentru a-mi proteja familia. O dată cu trecerea timpului, am început să mă simt din ce în ce mai rău: de la panică la citostatice şi multă-multă suferinţă. Sunt pregătit să mor fie mâine, fie săptmâna vitoare, fie la anul sau peste 30 de ani”, a declarat solistul argeşean, care a suferit până acum nu mai puţin de patru intervenţii chirurgicale.

Una dintre declaraţiile cu care a uimit, în emisiunea “Drept la ţintă”, a fost: “Consider boala un dar de la Dumnezeu”, interpretul fiind convins că orice încercare nu poate decât să-l întărească.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*