Home » Noutati » Atenţie! Acest articol nu este pentru fanele lui Justin Bieber!

Atenţie! Acest articol nu este pentru fanele lui Justin Bieber!

Atenţie! Acest articol nu este pentru fanele lui Justin Bieber. Având în vedere reacţiile violente recente ale acestora legat de toate cele care mişcă în jurul lui Bieber, nu este cazul să mai afle şi că idolul lor a ieşit “pe bune” în public cu iubita sa “secretă”, Selena Gomez.

Cântăreţul canadian Justin Bieber, un adevărat idol al adolescenţilor nord-americani, şi-a arătat afecţiunea faţă de colega sa Selena Gomez, alături de care s-a afişat pentru prima dată la petrecerea organizată de Vanity Fair după gala premiilor Oscar.

Se crede că cei doi s-au întâlnit în secret încă din luna noiembrie a anului trecut, informează dailymail.co.uk.

Cele două vedete s-au ţinut de mână pe covorul roşu de la petrecerea Vanity Fair, au făcut un set de poze pe care le-au arătat presei şi chiar s-au sărutat.

Că s-au şi sărutat, asta nu este nimic, doar un cuplu normal aşa face, însă nu ştim dacă fanele sunt pregătite psihic să îl vadă pe Bieber cu nasul în decolteul Selenei Gomez, la propriu. Însă acest lucru s-a întâmplat, şi nu oriunde, ci într-o cabină de fotografii la minut. Momentul a fost, bineînţeles, imortalizat şi de paparazzi, care probabil nu îşi dau seama câte adolescente vor suferi, mai mult sau mai puţin zgomotos în blogosferă.

Selena Gomez, în vârstă de 18 ani, şi Justin Bieber, de 16 ani, au purtat ţinute create de Dolce & Gabbana.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*