Home » Diverse » Sanatate » Studiu: Paracetamolul poate contribui la îmbunătăţirea memoriei

Studiu: Paracetamolul poate contribui la îmbunătăţirea memoriei

Paracetamolul, unul dintre cele mai utilizate medicamente cu efect analgezic, poate contribui la îmbunătăţirea memoriei. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că această pastilă declanşează eliberarea de serotonină, neurotransmiţător responsabil cu reglarea stării de spirit şi care poate avea un efect indirect asupra memoriei, reducând stresul, unul dintre factorii care afectează memoria, informează Daily Mail.

Studiul pilot, realizat în Suedia, a fost făcut pe un grup de persoane bolnave de demenţă care au luat zilnic, pe o perioadă de opt săptămâni, paracetamol. Astfel, s-a constatat că acest analgezic activează o zonă din creier implicată în procesul de învăţare, memorie şi rezolvarea problemelor.

Oamenii de ştiinţă au constatat că nivelul de agitaţie la oamenii care suferă de demenţă s-a redus cu 17% pe perioada monitorizării.

În plus, scercetările anterioare au demonstrat că administrarea de paracetamol pe perioade lungi de timp reduce considerabil riscul îmbolnăvirii de cancer de prostată, afecţiune des întâlnită în rândul bărbaţilor.

Studiile de specialitate din Marea Britanie arată că cetăţenii Regatului Unit iau 106 comprimate de paracetamol anual, cu scopul de a-şi trata durerile, de intensitate uşoară până la moderată, şi pentru a-şi scădea febra.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*