Home » Diverse » Retete » O reţetă simplă: Lebărvurşti de Crăciun

O reţetă simplă: Lebărvurşti de Crăciun

Iată cum se prepară un lebărvurşti tradiţional pentru masa de Crăciun, după o reţetă simplă.

Ingrediente:

500 g ficat de porc
300 g pulpă de porc
300 g carne grasă de porc (fleică cu şorici)
2-3 cepe
2 morcovi
sare
piper
20-25 boabe de piper
1-2 foi dafin
nucşoară, ienibahar, cimbru
200 ml vin alb
intestine groase de porc

Mod de preparare:

1. Ficatul se spală, se taie bucăţi şi se lasă la apă rece. Rasolul se pârleşte, se curăţă bine cu cuţitul, apoi se spală şi se pune la fiert într-o oală mai mare cu apă, o linguriţă de sare, morcovii şi ceapa tăiată solzişori. Se adaugă şi restul de carne tăiată bucăţi şi se lasă să fiarbă. La primele clocote se spumează, apoi se adaugă mirodeniile, se acoperă şi se lasă să fiarbă. Când toată carnea este bine fiartă şi se desprinde uşor de pe os, se scoate din supă şi se lasă să se răcească. Se păstrează supa.

2. Separat, într-o oală mai mică, cu 2-3 polonice de supă, se pune la fiert şi ficatul.

3. Carnea fiartă şi ficatul se dau de 2-3 ori prin maşina de tocat, folosind o sită mai mică. Se amestecă bine, adăugând câteva linguri de supă şi condimente după gust.

4. Cu această compoziţie se umplu intestinele, care trebuie să fie bine curăţate şi păstrate mai multe zile la rece, în apă cu sare şi oţet. Se leagă la 25-30 cm şi se fierb la foc mic, 20-25 de minute, în vin amestecat cu 500 de ml supă, având grijă să nu clocotească. Se scot bucăţile de lebărvurşti şi se pun la presat, între două planşete, la rece, până a doua zi.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*