Home » Diverse » Curiozitati » FOTO “Viscolul portocaliu” realizat de milioane de fluturi

FOTO “Viscolul portocaliu” realizat de milioane de fluturi

Rezervaţia Sierra Chincua din Mexic adăposteşte anual un miliard de fluturi monarh la sfârşitul perioadei de migraţie a acestora din America de Nord, oferind un peisaj spectaculos în timp ce se adună în aer sau pe trunchiurile copacilor.

migratie-fluturiUn miliard de fluturi ajung în fiecare an în rezervaţia din Mexic după distanţa de 2500 de mile (aproximativ 4000 de kilometri) pe care migrează din America de Nord spre locurile mai calde din Mexic, între octombrie şi martie, scrie Daily Mail.

Imaginile spectaculoase au fost surprinse de fotograful Joel Sartore.

“Mă documentam pentru un articol în legătură cu migraţia animalelor din America de Nord şi faptul că am surprins acest eveniment celebru în toată lumea a fost punctul culminant al documentării”, a spus Sartore, impresionat de peisaj, pe care l-a descris drept “un viscol portocaliu” în unele momente.

“A fost o experienţă de viaţă într-adevăr minunată, unul dintre motivele pentru care îmi place să lucrez ca fotograf. Este un spectacol de talie mondială care merită văzut şi o experienţă de neuitat”, a mai povestit fotograful.

Când fluturii migrează spre rezervaţie, se adună pe copaci în straturi groase pentru a conserva căldura, îşi desfac aripile ca să primească razele soarelui, iar la apus îşi iau zborul în roiuri de milioane, etapa următoare fiind împerecherea.

Cu o aripă care se întinde pe cel mult 4 inci (aproximativ 10 centrimetri), fluturele monarh este cunoscut pentru perioada lungă de migraţie şi pentru faptul că este singura specie de fluturi care migrează anual de la nord la sud, semănând în această privinţă cu multe specii de păsări.

Pentru că un singur fluture monarh are o durată de viaţă de doar două luni, o călătorie completă – din America de Nord în centrul Mexicului şi înapoi în fiecare an – se realizează timp de patru generaţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*