Home » Diverse » Curiozitati » Cum migrează fluturii monarhi din Canada în Mexic

Cum migrează fluturii monarhi din Canada în Mexic

Oamenii de ştiinţă au construit un circuit model care rezolvă misterul uneia din cele mai fascinante călătorii din natură – marea migraţie a fluturilor monarhi din Canada în Mexic.

Această specie este singura care migrează pe o astfel de distanţă impresionantă.

Împreună cu biologi, un grup de matematicieni a recreat busola internă pe care fluturii monarhi o folosesc pentru a naviga în acea lungă călătorie.

Conducătorul studiului, profesorul Eli Shlizerman, de la University of Washington, a declarat: „Fluturii monarhi îşi sfârşesc călătoria într-un mod atât de optim, atât de predeterminat. Ei ajung într-o anumită locaţie din centrul Mexicului după două luni de zbor, economisând energie şi folosind doar câteva repere.

Noi am constatat că reperele depind în întregime de Soare. Unul este poziţia orizontală a Soarelui, iar celălalt este ora din zi. Aceasta le oferă fluturilor monarhi o busolă solară internă pentru a călători către sud în timpul zilei”.

Profesorul Matthew Cobb de la University of Manchester a afirmat, la rândul său, că studiul efectuat a arătat că „ceva atât de uluitor precum migraţia fluturilor monarhi poate fi înţeleasă în raport cu ansamblul de circuite celulare”.

Sursa: Rador

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*