Connect with us

Angelina Jolie

Angelina Jolie va primi un Oscar onorific

Published

on

Academia de film americană a anunţat că actorii Angelina Jolie, Angela Lansbury, Steve Martin şi designerul de costume italian Piero Tosi vor fi recompensaţi cu trofee onorifice – Governors Awards, potrivit MEDIAFAX.

Aceste Governors Awards sunt statuete Oscar decernate acelor persoane din lumea filmului care au avut o contribuţie considerabilă la dezvoltarea industriei cinematografice, prin intermediul activităţilor lor. Aceste trofee onorifice vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Hollywood, pe 16 noiembrie.

Angelina Jolie, în vârstă de 38 de ani, este cea mai tânără dintre cei patru artişti menţionaţi şi va fi premiată pentru întreaga ei carieră din cinematografie – care include un Oscar pentru rolul secundar din filmul “Tinereţe furată/ Girl, Interrupted” (1999), debutul ei regizoral “In the Land of Blood and Honey” (2011) – şi pentru implicarea ei în acţiuni de caritate.

Governors Awards sunt înmânate înaintea premiilor Oscar decernate de Academia de film americană, gală care va închide sezonul trofeelor de la Hollywood, pe 2 martie 2014.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Angelina Jolie

Angelina Jolie, aparitie extrem de fragila la premiera filmului Kung Fu Panda 3

Published

on

Angelina Jolie, aparitie extrem de fragila la premiera filmului Kung Fu Panda 3. Imbracata intr-o rochie neagra scurta, Angelina a avut un look mai degraba ingrijorator decat cel sexy cu care ne-a obisnuit de-a lungul timpului. Tinuta sa a lasat la vedere niste picioare scheletice, care tradeaza ca vedeta nu se afla in cea mai buna forma a sa.

Fie ca e bolnava sau nu, cert este ca ultimii ani nu au fost deloc usori pentru actrita. Dupa ce a aflat ca este purtatoare a genei BRCA1, care predispune la cancer mamar si ovarian, Angelina a luat decizia radicala de a-si extirpa sanii, iar apoi si-a indepartat ovarele si trompele uterine.

FOTO: JustJared

Continue Reading

Angelina Jolie

Fotografii nud cu Angelina Jolie, vândute la Londra

Published

on

Mai multe fotografii nud ale actriţei americane Angelina Jolie, realizate în alb-negru, în 1995, au fost puse în vânzare de o galerie de artă din Londra, informează contactmusic.com.

Celebra actriţă americană a pozat pentru fotografa Kate Garner, în 1995, la vârsta de 20 de ani.

Acele imagini, care au un caracter artistic pronunţat, au fost puse în vânzare de Galeria Zebra One din Londra, contra sumei de 2.280 de dolari.

Într-una dintre fotografii, Angelina Jolie pozează goală, cu genunchii lipiţi în faţa sânilor, iar o altă imagine reliefează frumuseţea naturală a artistei americane, al cărei chip este prezentat în plan apropiat, în timp ce vedeta priveşte spre obiectivul aparatului de fotografiat.

FOTO: dailymail.co.uk

Continue Reading

Angelina Jolie

Actriţa Angelina Jolie şi-a extirpat ovarele

Published

on

Actriţa americană Angelina Jolie a suportat recent o intervenţie chirurgicală de extirpare a ovarelor, după ce medicii au detectat în organismul ei posibili markeri biologici ai unei forme incipiente de cancer.

Vedeta americană a făcut această intervenţie chirurgicală în urmă cu o săptămână. După efectuarea ei, medicii au găsit o mică tumoare benignă într-unul dintre ovare, dar niciun semn de cancer în celelalte ţesuturi. Actriţa a optat pentru păstrarea uterului, deoarece în familia ei nu a existat niciun caz de cancer uterin.

Continue Reading

BACAU

SPORT

Facebook

diverse

diverse