Home » Biografii » BIOGRAFII: Nana Mouskouri, la 77 de ani

BIOGRAFII: Nana Mouskouri, la 77 de ani

La cei 77 de ani, Nana Mouskouri trece printr-o perioadă foarte deprimantă despre care vorbeşte într-un recent interviu: “Sunt dezamăgită deoarece casa mea de discuri nu mai este interesată de ce fac. Nu mă plâng, dar sunt puţin tristă”

nanamouskouriNana Mouskouri nu-şi ascunde amărăciunea: “Această situaţie durează de zece ani. Nu mi s-a făcut promovare şi mi s-a spus că din cauza crizei discului. Nici chiar la ultimul meu album, “Rendez-vous”, n-au făcut promovare.’ Artista greacă adaugă: ‘Înainte eram cântăreţi, acum suntem produse. Încă o dată spun, nu vreau să mă plâng, dar nu merit asta”.

Carieră

Nana Mouskouri este unul dintre marii artişti ai lumii care au reuşit să scrie istorie în muzica internaţională. În cariera sa de peste cinci decenii a vândut peste 400 de milioane de discuri, devenind astfel unul dintre cel mai bine vânduţi artişti ai tuturor timpurilor. Printre piesele celebre cântate de aceasta se numără “Amazing Grace”, “Only Love” şi “I Have A Dream”.

Nana Mouskouri, pe numele său real Ioanna Mouschouri, s-a născut pe 13 octombrie 1934, în Chania, din insula Creta. Trei ani mai târziu, artista s-a mutat în Atena, unde a urmat cursurile Conservatorului.

Primul său cântec, “Fascination”, a fost înregistrat în 1957 în două limbi: engleză şi greacă. După participarea în 1960 la Festivalul Greek Song şi Mediterranean Song Festival din Barcelona, aceasta a primit recunoaşterea Europei. În 1962, l-a cunoscut pe Quincy Jones, cu care a plecat la New York şi a înregistrat un album de jazz american intitulat “The Girl From Greece Sings”.

Melodiile de pe discurile sale au fost interpretate şi înregistrate în multe limbi, inclusiv greacă, franceză, engleză, germană, italiană, portugheză, spaniolă, ebraică, chineză mandarină şi maori, fapt ce i-a adus recunoaşterea şi adulaţia milioanelor de fani de pe toate continentele.

Nana Mouskouri îşi împarte cu succes viaţa între cariera muzicală, familie şi strângerea de fonduri pentru UNICEF, organizaţie pe care o reprezintă ca ambasador al său din 1993. Cântăreaţa a fost aleasă parlamentar european între 1994 şi 1999.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*