Home » Bacau » Şase persoane din Bacău, reţinute pentru proxenetism cu minore

Şase persoane din Bacău, reţinute pentru proxenetism cu minore

Şase persoane din judeţul Bacău au fost reţinute, miercuri, de către procurorii DIICOT, fiind acuzate că au exploatat sexual cel puţin opt adolescente cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, printre victime fiind inclusiv copii ai proxeneţilor.

Cele şase persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 53 de ani, au racolat şi exploatat sexual mai multe minore pentru a obţine venituri ilegale, exercitând asupra lor acţiuni de intimidare psihică, precum şi alte acte de constrângere, informează IPJ Bacău, potrivit Mediafax.

“În baza informaţiilor deţinute, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău au desfăşurat patru percheziţii domiciliare în municipiul Oneşti şi comunele Caşin şi Mănăstirea Caşin, în urma cărora 15 persoane au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial Bacău al DIICOT în vederea cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Potrivit sursei citate, opt dintre victimele traficate şi exploatate sexual au fost preluate şi internate în centre de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*