Home » Bacau » Romeo Stavarache va putea merge la consultaţii la spital

Romeo Stavarache va putea merge la consultaţii la spital

Romeo Stavarache primarul Bacăului, arestat la domiciliu pentru fapte de corupţie, a primit, vineri, acceptul instanţei să meargă la spital pentru consultaţii, în urma problemelor cardiace pe care edilul le acuză şi care, potrivit avocaţilor, au fost invocate şi pe durata arestului preventiv, informează Mediafax

Decizia instanţei de judecată din Bacău a fost luată în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, în urma consultului făcut lui Romeo Stavarache la locuinţa acestuia din municipiul Bacău.

“Domnul Romeo Stavarche are probleme de sănătate, aceleaşi care au fost invocate şi pe parcursul măsurii de arest preventiv. Cererea de permisiune de a părăsi domiciliul pe o perioadă determinată a fost acceptată de instanţa Curţii de Apel Bacău, fără a fi contestată de către procurorii DNA. Odată ce încheierea va rămâne definitivă, a doua zi, în intervalul ora 9.00 – 12.00, domnul Stavarache va putea merge la consultaţii la spital”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX avocatul primarului Romeo Stavarache, Doiniţa Boană.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.