Home » Bacau » Bacău – Catania: Un avion Blue Air a fost aproape să se prăbuşească în mare

Bacău – Catania: Un avion Blue Air a fost aproape să se prăbuşească în mare

Momente de panică la bordul unul avion al companiei Blue Air care a pierdut brusc altitudine deasupra Mării Ionice şi a ajuns la 100 de metri de apă, spun pasagerii. Aeronava plecase în această dimineaţă din Bacău cu destinaţia Catania, şi a aterizat de urgenţă la Palermo.

Problemele avionului ar fi fost provocate de furtună.

Avionul a decolat la ora 8.50 și trebuia să aterizeze la 10.15 în Catania. Potrivit unei românce care se afla la bordul avionului, aeronava ar fi pierdut altitudine lăsându-se pe partea dreaptă, îndreptându-se brusc spre mare. Bagajele s-au răsturnat peste pasageri şi panica s-a instalat imediat.

Reacția Blue Air

”Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, zborul Blue Air 0B2945 care a decolat, astăzi, de la Bacău cu destinaţia Catania a fost nevoit să realizeze o oprire pe aeroportul de rezervă Palermo, unde cei 126 de pasageri şi cei 6 membri ai echipajului au aterizat în siguranţă. Cauza exactă în urma căreia aeronava Boeing 737 a fost nevoită să-şi întrerupă cursa a fost, în principal, vântul puternic în rafale cu fenomenul de forfecare, cât şi turbulenţele severe în apropierea aeroportului”, se arată în comunicatul Blue Air, citat de News.ro.

După ce fenomenele meteo si-au redus din intensitate, aeronava şi-a continuat zborul cu destinaţia Catania, unde a preluat pasagerii zborului de retur Catania – Bacău, potrivit companiei.

Aeronava Boeing 737, care a decolat joi la ora 8.50 de pe aeroportul din Bacău, ar fi trebuit să aterizeze în Catania la ora locală 10.15.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.